Șaraimanic Re.Interpretat la aniversarea celor 3 ani de ESHTE

Șaraimanic Re.Interpretat la aniversarea celor 3 ani de ESHTE

Șaraimanic Re.Interpretat la aniversarea celor 3 ani de ESHTE

ESHTE împlinESHTE 3 ani și invită Șaraimanic să fie punte muzicală între România și Grecia, pentru a sărbători împreună întâlnirea unor tradiții diferite, dar atât de apropiate. 

Intersecția celor două tipuri de culturi muzicale, în felul în care noi o propunem, nu are ca scop mixarea lor, ci descoperirea irepetabilă a rezultantei dintre două forțe, dintre două portaluri energetice.

Există un mod cu totul special de a-ți afirma identitatea: topirea în identitatea celuilalt. Reciproc, bineînțeles.

Așa va fi și cu întâlnirea muzicilor din Grecia și România. Nu e întâlnirea unor patternuri, cât întrepătrunderea lină a două tipuri de mozaicuri microregionale. 

Atât noi, cât și grecii, suntem din punct de vedere muzical, folcloric, niște mozaicuri microregionale. 

Grecia amestecă, într-un mod nemaipomenit, cântece arhaice de tip bizantin cu ritmuri balcanice, respectiv dansuri insulare vioaie cu balade eroice.

În România, de asemenea întâlnim un tablou compozit care cuprinde atât melancolia doinei, cât și strigăturile arhaice, respectiv melosul oriental înnodat cu cel vestic, prusac.

Întâlnirea muzicală dintre greci și români e, categoric, o nebunie. Va fi o nebunie. 

Una curată, înrădăcinată în trăire nemaiîntâlnită, irepetabilă.

Petevis Christos Valentinos - vioară, Alexandros Michos - voce & chitară, Panos Georgakopoulos - tobe, Giorgos Migdanis - chitară electrică, Cosmina Soare, Tony Gură de Aur - voce, Marin Alexandru - vioară, Leonard Iordache - țambal, Mircea Ardeleanu - bas & percuție.

Inițiatorii Re.Interpretat își continuă proiectul de a crea noi forme de expresie împreună cu partenerii și colaboratorii care reprezintă talentul românesc. Curtea interioară a unei clădiri de patrimoniu, Ghica House, reprezintă decorul perfect pentru acest mix între idei tradiționale și moderne. Ne vedem cu toții, într-o seară magică, în care vom petrece atât românESHTE cât și grecESHTE, de data aceasta! 

Evenimentul se desfășoară începând cu ora 16:00, Duminică 5 Octombrie, la ESHTE Social Gallery, strada Ion Ghica 13.

În acest moment, nu avem programată nicio reprezentație viitoare.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe