CIPRIAN POP BAND | REMEMBER ME

Live Studio Sessions by LP.StudioHub
CIPRIAN POP BAND | REMEMBER ME Live Studio Sessions by LP.StudioHub

CIPRIAN POP BAND | REMEMBER ME

Live Studio Sessions by LP.StudioHub

Live Studio Sessions aduce pentru prima dată în fața publicului larg calitatea audio impecabilă a unui studio de înregistrări și capătă o nouă dimensiune – cu echipamente de top, mixaj live, la doar câțiva pași distanță între public și artiști.

Nu este doar un concert. Este o experiență audio high-end, unde fiecare detaliu se aude clar, unde sunetele se împletesc perfect într-un spațiu captivant, creat special pentru tine.

Pe 30 octombrie, pe scena de la Centrul Cultural Lumina, invitați sunt Ciprian Pop Group, care vor performa live un combo de jazz înființat în 2020, alcătuit din patru muzicieni de top ai scenei românești:
🎸
Ciprian Pop – chitară, unul dintre cei mai apreciați chitariști de jazz din România, cu o carieră impresionantă în musicaluri, colaborări cu artiști internaționali și numeroase premii.
🎹
Albert Tajti – pian/ clape, un explorator sonor ce trece cu naturalețe de la jazz la funk, afrobeat și hip hop, prezent constant pe scenele festivalurilor de jazz.
🎻
Vlady Sateanu – contrabas/ bass, muzician versatil, cu peste 30 de discuri înregistrate și colaborări cu artiști pop, jazz și etno-rock, o prezență constantă pe marile scene din România.
🥁
Vlad Popescu – baterie, cu o experiență scenică de peste două decenii, membru Big Band Radio și fondator al proiectului „Stagiunea de Jazz”.

Repertoriul trupei cuprinde compoziții originale semnate de Ciprian Pop, inspirate din jazz modern, blues, muzica clasică și improvizație, transformând fiecare piesă într-o poveste vie, colorată și imprevizibilă.

De ce e special?
Pentru că nu e doar un concert, ci o experiență completă unică de acest gen în România:

  • vei asculta jazz de cea mai bună calitate, într-o atmosferă rafinată;

  • vei trăi emoția muzicii la standarde de studio, cu un sunet clar și detaliat;

  • vei face parte dintr-o poveste în care publicul și artiștii sunt conectați direct;

  • vei apărea în energia evenimentului, surprinsă în imagini și videoclipuri pe care le vom împărtăși ulterior pe canalele noastre.

Bilete sunt disponibile pe platforma Eventbook:

  • Presale – 89 lei (până pe 25 octombrie)

  • Din 26 octombrie – 129 lei

Copiii sub 10 ani au intrarea gratuită însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.

Locație: Centrul Cultural Lumina, Oslo Office Building din Bucureşti, Sector 6, Splaiul Independenței, nr. 319H

Prin participare, te alături acestei comunități muzicale și îți exprimi acordul pentru apariția în fotografii și filmări ce vor fi distribuite pe canalele noastre.

Evenimentul este organizat de LP.StudioHub în colaborare cu Centrul Cultural Lumina.

În acest moment, nu avem programată nicio reprezentație viitoare.

Stay Up To Date With Your Favorite Events

subscribe